Brandweb
Patricia Bertea
12.10.2021
Timeline 2020 - Retrospectiva anului 2020 la Brandweb

Experiențe noi, provocări și activități mutate în online...sunt doar o parte din cuvintele care definesc anul 2020. Se face un an de când am plecat pentru prima dată să lucrăm de acasă și cu ocazia aceasta recapitulăm care au fost cele mai importante momente pentru noi. Vedeți cum a arătat anul 2020 pentru #teamBrandweb

#Programul Next Step

Am început anul 2020 cu o listă de proiecte ce urmau să fie derulate pentru studenți, neștiind ce ne va aștepta. Astfel, am pornit cu programul Next Step prin care sunt sprijiniți studenții prin traininguri pentru orientarea în carieră. Patricia a fost la TVR Iași și a povestit despre etapele programului. 
Puteți urmări la minutul 30: click aici.

#Introductory UX workshop for students 

Am organizat workshop-ul Introductory UX workshop for students cu sprijinul FEAA pentru a familiariza cât mai mulți studenți, din domeniile Informatică Economică și Marketing, cu concepte din UX. A fost susținut de Ben Woods, coordonator UXAkron, membru al Weatherhead School of Management’s Alumni Advisory Council și contributor pentru UXmatters.com.

#Workfromhome

Pentru siguranța noastră și a celorlalți din jur, în luna martie am decis ca pentru o perioadă #teamBrandweb să lucreze de acasă. Ne-am adaptat ușor, deoarece de 6 ani lucrăm cu software de task management și deși a fost o perioadă de incertitudine am rămas uniți. Află mai multe dând click aici.

#Am lansat funcționalitatea de comenzi online în Poloniq 

Am introdus în Poloniq, produsul nostru dezvoltat special pentru HoReCa, și funcționalitatea de a plasa comenzi online, unde am integrat și plata online. Am transformat Poloniq din sistem de rezervări online în sistem de comenzi online & rezervări. Am mobilizat toată echipa și am gândit de la zero arhitectura informațională și funcționalitățile Poloniq. Doream să ajutăm antreprenorii din industria HoReCa cu un magazin online propriu, cu plată electronică integrată, într-un timp record și la costuri minime. 

Puteți afla mai multe dând click aici.

#Am relansat CozoApp pentru campania de Paște 

Chiar dacă a fost un Paște diferit cu distanțare socială, tradițiile s-au păstrat și am decis să relansăm cel mai dulce proiect al nostru - CozoApp. Am adunat 24.633 cozonaci pe hartă și iubitorii de cozonaci au fost mai aproape de producătorii locali. 

#Am livrat puțină fericire #brandwebberilor noștri

În luna aprilie lucram, în continuare, de acasă și am pregătit câte o surpriză dulce pentru  fiecare #brandwebber. 
 
#EUvsVirus hackaton 

Patricia a participat la EUvsVirushackaton cu Perfexia Health Technologies Ltd într-o echipă diversă și multiculturală, formată din fizicieni, epidemiologi, developeri cu experiență, dar și studenți la medicină sau design, fiecare din alt colț al Europei: UK, Olanda, Germania, Spania și România. Au fost peste 20 000 de participanți worldwide într-un hackathon online.
 
#Ne-am auzit la RadioHit Iasi 

După ce am lansat shop-ul online pentru comenzi pentru Poloniq, Patricia a fost și a povestit la RadioHit despre ce face Poloniq și cum îi putem ajuta pe antreprenorii din HoReCa să își digitalizeze relația cu clienții. (click aici)

#In a relationship with Apps

Cum majoritatea evenimentelor se petreceau în online, Patricia a organizat un eveniment In a relationship with Apps pentru a analiza împreună cu invitații care este relația dintr utilizatori și mobile apps. Printre invitați au fost și Răzvan Gheorghica, fondator Salon Atipic și Chef Bogdan Puiu. (click aici)

#Am lansat noul site al FC Politehnica Iași 

Am contribuit la imaginea unui brand iubit de noi și de ieșeni și am lansat noul site al FC Politehnica Iași, marca Brandweb. A fost un proiect realizat în mai puțin de o lună, datorită faptului că am știut exact care erau nevoile, de la design până la funcționalități. 

#Logodna colegei noastre Irina-Cristina Cojocariu 

Pe lângă celebrele noastre torturi pentru ziua unui #brandwebber, pe care le-am recuperat după ce am stat acasă și ne-am întors la birou, anul acesta am sărbătorit și logodna colegei noastre, Irina. 

#15 ani de Brandweb 

Aniversarea de anul acesta, deși a fost cu distanțare socială, a fost la fel de frumoasă ca de fiecare dată. 

#Sistem de gestiune a programărilor - Atipic 

I-am ajutat pe cei de la Atipic în procesul de digitalizare ca să renunțe la metoda tradițională pen and paper și să își gestioneze programările cu ajutorul unui software intuitiv

#SocialFridays

Printre proiecte, task-uri și respectând normele de distanțare socială, am organizat seria de Social Fridays, cu activități diverse: plimbări în Grădina Botanică, provocări, jocuri. 

#Live cu Jorg Riommi

Am avut o întâlnire online cu Jorg Riommi, Chief Creative Officer Central & Eastern Europe la Publicis Groupe pentru studenții pasionați de marketing și comunicare

#Live la Viva Fm

Cum pandemia a făcut ca multe afaceri să își digitalizeze relația cu clienții, Patricia a vorbit la Viva Fm despre beneficiile și minusurile utilizării instrumentelor digitale

#Startup Story 

Patricia a povestit timp de o oră alături de Costina Mitrofan, Ovidiu Stegari, Ovidiu Berdila despre experiențele pe care le are un antreprenor.

#I like IT

Nu puteam să încheiem anul fără să avem campania cu pufoșii cozonaci de Crăciun. #CozoApp și #CozoMap au ajuns și la PROTV, în cadrul rubricii iLike IT.  

#Primul workshop de Design Thinking 

Un maraton de 4 ore 30 alături de masteranzii de la Managementul Proiectelor și Administrarea Afacerilor. 

#Lansare produs dedicat cluburilor de fotbal și academiilor 

După ce în 2019 am lansat aplicația M11 ce este dedicată fanilor fotbalului din România, anul acesta am implementat - The Football Brain - un produs software de tip ERP dezvoltat 100% inhouse pentru cluburi și academii de fotbal. Va ajuta managementul unui club de fotbal să poată avea o viziune completă asupra proceselor interne și stării clubului. 

#Alături de FC Politehnica Iași 

Anul acesta am extins parteneriatul cu echipa noastră de suflet, FC Politehnica Iași, de care suntem alături de aproape 10 ani. Membrii echipei de management vor fi primii din România care vor utiliza un produs de tip ERP - The Football Brain. Puteți vedea logo-ul Brandweb pe tricourile jucătorilor, dar și pe stadion.

Înapoi la blog