Brandweb Logo
Înapoi în site
2016-07-04
În: Marketing digital,
Cele mai vizibile branduri în Social Media în luna decembrie 2015

Learn from the best!

Urmărirea activității marilor branduri în social media poate fi un punct de plecare pentru a pune la punct un plan de comunicare în social media.

Periodic, compania TreeWork pune la dispoziție rapoarte cu ce se întâmplă în social media în România. Compania are două platforme de monitorizare și analiză: ZeList Monitor și fbMonitor. Cu ajutorul primei platforme, ZeList Monitor, puteți să primiți rapoarte și grafice despre termenii pe care doriți să îi urmăriți. Cu ajutorul platformei fbMonitor, puteți vedea metricurile pe care se bazează o comunicare pe Facebook.

Iată rezultatele analizei datelor din luna decembrie 2015 cu privire la activitatea marilor branduri în funcție de domeniul de activitate.

Domeniu: APA

Top 3 cele mai vizibile branduri în online, în luna decembrie a anului 2015, este alcătuit din Dorna, AQUA Carpatica și, la distanță mare, Borsec. Dorna a avut cele mai multe interacțiuni în mediul online, și anume 12 540, iar pe ultimul loc s-a clasat Perla Covasnei cu doar 5 interacțiuni.

Cea mai de impact postare din decembrie a celor de la Aqua Carpatica, cu excepția tradiționalului ”La mulți ani!”, a fost cea care încuraja protecția mediului, cu aproximativ 6 000 de like-uri și 300 de share-uri.

În ceea ce privește zilele săptămânii, brandurile de apă au postat cel mai des marțea, miercurea și joia.

În ciuda faptului că numărul de postări din zilele de marți și miercuri este același (30), în ziua de miercuri s-au strâns cu 7 000 de like-uri mai mult decât marți. Ziua de pe penultimul loc la numărul de postări (12), sâmbăta, a strâns cele mai multe share-uri (673).

Din punctul de vedere al momentului zilei când s-a postat cel mai mult conținut, câștigătoare este dimineața (orele 06-12), cu mai mult de jumătate din numărul total de postări.

Domeniu: Bere

În domeniul berii, top 3 cele mai vizibile branduri în online, în luna decembrie a anului 2015, este alcătuit din Golden Brau, Bere Timișoreana și, foarte aproape de locul 2, Ursus. Golden Brau a avut cele mai multe interacțiuni în mediul online, și anume 9 705, iar pe ultimul loc s-a clasat TuborgSound, cu doar 415 interacțiuni.

 Cu aproape 10 000 de like-uri și peste 500 de share-uri, Golden Brau a dominat social media în ziua de 1 Decembrie în sectorul Bere.

În ceea ce privește zilele săptămânii, brandurile din domeniul berii au postat cel mai des miercurea și joia. Deși se află pe locul trei la numărul de postări (39), ziua de marți este pe primul loc la numărul de comentarii (549).

Din punctul de vedere al momentului zilei când s-a postat cel mai mult conținut, câștigătorul este prânzul (orele 12-16), cu aproape jumătate din numărul total de postări.

Descarcă aici analiza completa a domeniilor.

Distribuie articolul
Citește și