Brandweb Logo
Înapoi în site
2017-05-30
În: Marketing digital,
INTERZIS în AdWords! Ce nu avem voie sa facem într-o campanie

Poate v-ați confruntat deja cu situații în care anunțurile plasate în rețeaua Google AdWords v-au fost dezaprobate și nu ați înțeles de ce. Politicile AdWords menționează tipuri de conținut interzis sau restricționat de care trebuie să țineți cont. Un articol care vă spune la ce tip de conținut trebuie să fiți atenți înainte să creați reclame.

Tipuri de conținut restricționat

Conținutul publicat pe AdWords este restricționat în funcție de țara targetată. Din păcate, nu există o listă de politici personalizate pentru toate țările. Pentru România, avem doar reguli generale. Multe dintre acestea nu sunt menționate de cei de la Google, ci le descoperim abia atunci când ne lovim de ele.

Conținutul cu caracter sexual

Categoria include conținutul care afișează nuditate, promovează produse sexuale sau escorte și servicii de matrimoniale cu scopuri sexuale. Exemple de conținut dedicat adulților sunt: cinemauri erotice, cluburi de striptease, sex shops, jucării sexuale, website-uri de matrimoniale cu scopuri sexuale sau de infidelitate.

Cu toate că restricțiile diferă de la o țară la alta, există tipuri de conținut care sunt interzise oriunde în lume, cum ar fi imagini cu abuz sexual, prostituție, conținut sexual explicit sau targetarea minorilor.

România nu apare pe lista țărilor care interzic anunțurile plătite cu conținut dedicat adulților: anunțuri în care apar părți intime ale corpului, festivaluri sau petreceri destinate adulților, cluburi de striptease, jucării sexuale, operații estetice.

Alcool

Promovarea alcoolului este interzisă sau nu în funcție de țara targetată și trebuie să respecte politicile acesteia. România se află pe lista țărilor care permit promovarea vânzării online de băuturi alcoolice.

Chiar dacă nu se menționează în politici, există situații în care anunțurile de tip imagine care afișează băuturi alcoolice sunt dezaprobate. Ni s-a întâmplat să promovăm un eveniment organizat de un client al nostru. Am folosit anunțuri de tip imagine, iar pe partea vizuală am integrat în imagine o halbă de bere, nefiind menționat pe aceasta niciun brand de alcool. Anunțurile au fost respinse, cei de la Google motivând că, în acest caz, trebuie promovat doar evenimentul, fără să îl asociem cu alcool.

Indiferent dacă promovarea alcoolului este permisă într-o țară, este interzis să se targeteze minori, să se promită beneficii ale băuturilor sau să se promoveze băutul la volan.

Jocuri de noroc

Și în cazul acesta politicile diferă de la țară la țară. În România, acest tip de conținut este permis cu limitări. Pentru acest lucru, trebuie trimisă o solicitare către cei de la Google, pentru a primi o pre-autorizație.

În această categorie nu se includ doar cazinouri, loterii, pariuri sportive sau platforme online de jocuri de noroc, ci și jocurile care presupun premii în bani reali sau alt tip de premii.

Sănătate și medicamente

Restricționările cu privire la produse farmaceutice și din domeniul sănătății sunt vagi. În România este acceptată promovarea produselor farmaceutice de tip OTC, care nu necesită prescripție medicală, deși nu ne aflăm pe lista țărilor care permit promovarea farmaciilor online.

Există o listă de substanțe a căror promovare nu este posibilă. Așadar, anunțurile cu medicamente care conțin în compoziție acele substanțe vor fi interzise. Aici găsiți lista produselor farmaceutice și suplimentelor care vor fi dezaprobate.

În ceea ce privește produsele naturiste, acestea sunt restricționate doar dacă sunt compuse din substanțele din lista menționată mai sus.

Cât despre anunțuri care promovează avortul, se pot plasa în România doar în rețeaua Search. De asemenea, se pot promova metode de contracepție.

Conținut politic

Conținutul politic trebuie să respecte reglementările țărilor unde vor apărea anunțurile. La noi, se pot promova partide politice și persoane din lumea politică, atât timp cât nu se folosește conținut nepotrivit, care este interzis: mesaje care instigă la ură, rasism etc.

Copyrights

În această categorie se includ site-uri, software, muzică, cărți, seriale și filme și orice fel de conținut care este protejat prin drepturi de autor. Se pot promova doar produse pentru care există autorizație legală. Înainte de a promova un astfel de conținut, trebuie trimisă o documentație care atestă drepturile de autor: https://support.google.com/adwords/contact/copyright.

Conținut interzis

Indiferent de țara unde apar, sunt câteva tipuri de produse și servicii care nu se pot promova în rețeaua AdWords:

  • produse contrafăcute
  • produse și servicii periculoase: tutun, droguri și alte substanțe periculoase, arme, instrucțiuni despre cum să produci sau folosești aceste tipuri de produse etc.
  • servicii și produse care promovează comportament neonest: software de hacking, documente false etc.
  • conținut nepotrivit: care instigă ură, violență, rasism etc.

Remarketing

Remarketingul este una dintre cele mai eficiente metode de ajunge din nou la un potențial client care v-a vizitat site-ul deja. Însă nu se poate face remarketing pe orice tip de anunțuri. Mai jos găsiți o listă a câtorva tipuri de conținut pentru care nu se permite remarketing:

  • medicamente și produse din domeniul sănătății
  • servicii financiare
  • case de avocatură
  • servicii matrimoniale
  • servicii religioase
  • jocuri de noroc
  • băuturi alcoolice
  • conținut de natură politică

Reguli de editare

Regulile de editare a anunțurilor sunt numeroase, iar cei de la Google fac eforturi continue pentru a dezaproba anunțurile care nu le respectă. Totuși, găsim încă destule anunțuri care nu urmează politicile AdWords. Când întâlniți asemenea situații, le puteți reporta aici.

Iată câteva reguli de editare de care trebuie să țineți cont:

  • nu folosiți caractere speciale
  • nu folosiți majuscule pentru a scrie cuvinte întregi
  • respectați regulile de gramatică, ortografie, punctuație și spațiere
  • nu folosiți repetiții
  • anunțurile care nu conțin numele unui produs sau al unei companii care le promovează (cum ar fi logoul) sunt dezaprobate

Mai jos vă arătăm câteva exemple de anunțuri care, deși încalcă regulile platformei, apar în rețea:

Trebuie să menționăm că, în cazul în care considerați că reclamele v-au fost dezaprobate pe nedrept, îi puteți contacta pe cei de la Google, iar reclamele vor fi verificate manual ori vă vor explica de ce au fost interzise.

Pe lângă regulile menționate mai sus, există și altele legate de formatul anunțului, în funcție de tipul acestora. În ce situații au fost dezaprobate anunțurile dumneavoastră?

Distribuie articolul
Citește și