Brandweb
Alina Frecauțan
31.01.2022
Timeline 2021 - Retrospectiva anului 2021 pentru Brandweb

Dacă anul 2020 a fost mai mult remote, în 2021 o spunem cu bucurie  că #teamBrandweb a revenit la birou. Proiecte noi, teambuilding-uri și schimbări de cultură organizațională sunt doar o parte dintre elementele care au definit anul 2021 ca fiind unul în care ne-am recuperat optimismul și am încercat să profităm la maxim de timpul petrecut împreună.  


Cu ocazia încheierii anului 2021, suntem încântați să tragem concluziile și să privim cu entuziasm la cele mai importante momente și activități din acest an.

Vedeți mai jos cum a arătat anul 2021 pentru noi.

 

#Vaccinați, deci mai în siguranță

Nu există un loc mai bun ca acasă decât biroul nostru drag. Pentru că 2021 a fost despre dorința enormă de a ne reîntoarce la birou, am susținut siguranța fiecărui #brandwebber și ne-am vaccinat. Noi credem în #wellbeing și în timpuri favorabile care ne așteaptă. 

 

#Finalizare Proiect Outdoc

Proiectul Outdoc a început în Noiembrie 2018 și a vizat îmbunătățirea procesului de angajabilitate a doctoranzilor în sectoarele emergente. Din proiect au făcut parte 4 companii private și 4 universități din România, Slovenia, Germania și Spania. Proiectul s-a încheiat anul acesta cu un eveniment în care au fost prezentate rezultatele obținute în cei 3 ani de activitate. Suntem mulțumiți de rezultatele finale și sperăm ca acest proiect să fie implementat în cat mai multe țări europene. Mai multe detalii despre Outdoc puteți afla accesând site-ul oficial al proiectului: https://outdoc.usal.es/

 

#Citybranding

Studenții Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași au avut ocazia să participe la un eveniment live cu Prof. Guido van Garderen de la London School of Economics , eveniment în care Patricia Bertea, CEO Brandweb a colaborat cu  Mihai Bulai, prodecan al Facultății de Geografie din Iași  și unde s-a discutat despre cum se conturează o strategie de branding pentru destinații turistice, cu exemple pentru orașul Iași. 

Puteți urmări evenimentul dând click aici.

 

#Parteneriat Didi Junior 

Primăvara anului 2021 a început cu evenimente și colaborări tare dragi pentru noi. Am dat start unui parteneriat cu Didi Junior, academie care implică performanța sportivă pentru noile generații și un domeniu care ne-a pasionat dintotdeauna - fotbalul.  Astfel Didi, a devenit prima academia care folosește produsul nostru The Football Brain - software dedicat cluburilor de fotbal profesioniste și academiilor. 

https://tfb.ai

 

#Tricouri noi pentru brandwebbers

"You will never walk alone"  este unul din sloganurile adoptate de #teambrandweb de la una din echipele de fotbal pe care o parte din brandwebberi le urmăresc. Ați ghicit! E vorba de Liverpool FC!

 

Așa că am pus sloganul și pe tricourile noastre oficiale. Pe lângă echipamentul oficial (dacă ar fi să ne raportăm la ce echipamente au echipele de fotbal), am creat și un echipament de deplasare cu tricouri custom pentru fiecare brandwebber. De fapt ei și le-au imaginat, iar Ștefan, designerul nostru le-a transpus în grafică personalizată.

 

 

 

#Innovation Labs 2021 Iași Hackathon

#Sport, #development și #businessstrategy sunt doar câteva dintre aspectele care definesc experiența lui Armand în ultimii 15 ani. 

Innovation Labs 2021 Iași Hackathon este un program de mentoring organizat pentru antreprenorii aflați la început de drum, care i-a oferit ocazia lui Armand să vorbească despre experiența sa și să ofere idei și direcții noi în antreprenoriat pentru participanții evenimentului.

 

#Campanie Cozo de Paște

Sunt multe lucruri pe care brandwebberii le iubesc, dar credem că elementul comun tuturor de sărbători este cozonacul, un desert care e nelipsit din bucătăria noastră de Paște și Crăciun. Chiar dacă și în acest an pandemia ne-a dat planurile peste cap, nu am renunțat la cea mai îndrăgită campanie pentru noi, #campaniaCozo.  

Am relansat #CozoApp, aplicația noastră de cozonaci și #CozoMap, prima hartă a cozonacilor din România și ne-am bucurat de 55.246 de cozonaci adăugați pe hartă de către gospodine, cofetării și patiserii din România, cât și din țări precum UK, Germania și SUA.

 

#New Brandwebbers in the office

Anul 2021 ne-a adus 4 tineri energici și ambițioși în echipa de Development, care contribuie la dezvoltarea celor 2 produse Brandweb,  #Poloniq, creat special pentru restaurante și localuri din România și #TheFootballBrain, software dezvoltat pentru managementul cluburilor și academiilor de fotbal din întreaga lume. Și, a devenit o tradiție deja să apelăm la Soft& Grace și Bogdan Puiu să ne pregatească ceva bunătăți să sărbătorim, plus un super tort de la Cake Expert.

 

#Bookster 

Pe lângă proiecte, produse Brandweb și activități de teamwork, în 2021 ne-am declarat pasiunea pentru cărți și dezvoltare personală, alături de abonamentele #Bookster, care ne pun la dispoziție cărți, articole și materiale online, pe care să le discutăm împreună. Recunoaștem că dacă ar fi să ne mai dorim ceva de la Bookster, ar fi un mobile app și un sistem de plată online integrat. Lăsăm și noi mențiunile aici, poate echipa Bookster ajunge să citească. :)

 

#TheCoolTribe

Cultura organizațională #Brandweb este despre evoluție, implicare și apartenență. Luna iunie a devenit punctul în care am inițiat o călătoria transformațională și de conștientizare a lucrurilor care definesc Brandweb, care definesc echipa, păstrând individualitatea fiecăruia și care definesc întregul ecosistem creat în jurul acestora. 

 

#Workshop Building Useful Products 

Continuăm cu un alt eveniment din luna iulie, Workshop Building Useful Products, care face parte din programul LAUNCH, la care a participat Armand cu produsul nostru - The Football Brain.

LAUNCH este un program de Start-up powered by Google, Orange și BCR, care are drept scop să ajute fondatorii de start-up-uri să-și contureze o direcție clară despre produsele lor și să le poziționeze pe o traiectorie de continuă creștere. Mai multe informații găsiți aici.

 

#În sfârșit, Veneția!

Da, Veneția, marele premiu pentru Concursul  pentru amenajarea sediului Brandweb, pe care l-am organizat împreună cu Facultatea de Arhitectură din Iași. Pandemia ne-a încurcat un pic planurile, dar ne bucurăm că într-un final, câștigătoarele locului 1 s-au putut bucura de excursia la Bienala de Arhitectură de la Veneția. 

Acestea au plecat într-o deplasare de 3 zile la Veneția, cheltuielile fiind asigurate de către noi. Suntem încântați de experiența unică pe care au avut-o și sperăm la alte colaborări fructuoase pe viitor. 

Mai multe despre Concurs și despre cum a prins formă sediul nostru puteți afla dând click aici.

 

#EURO2020

Unul din cele mai așteptate evenimente de către #brandwebberi a fost Competiția EURO 2020, care a făcut multă gălăgie în birou :)). Entuziasm și precizie, acestea au fost regulile pentru mica competiție internă pe care am organizat-o. Tot ce era de făcut, era să anticipezi cu precizie scorul pentru fiecare meci. Premiile au fost și ele pe măsură, zicem noi. Și pentru că în final ești ori câștigător ori pierzător, noi ne-am dorit să ne alegem cu ceva mai bun decât o “varză”. :)) și ne-am ales toți cu o pereche de șlapi numai buni pentru summer vacation.

 

#Brandweb 16

#BrandwebBirthday i-a prins pe unii  la birou, pe alții în deplasare la mii de km distanță, însă spiritul de sărbătoare l-am simțit cu toții. Am sărbătorit în stil #Brandweb cu un tort aniversar de la Cake Expert, care, vă zicem noi, a fost super delicios. Colegii noștri au sărbătorit în Budapesta, la Radisson Blu cu câte o prăjitură ce nu a fost chiar ușor de ales (se știe că Budapesta are deserturi faimoase).

Brandweb 16 a fost despre noi, #teambrandweb și despre recunoștința noastră pentru ceea ce facem, zi de zi, pe parcursul acestor ani.

#Conferință The Future of Football Business 2021 

The Football Brain a fost Partener Gold al al celei mai mari Conferințe dedicate digitalizării fotbalului din Europa Centrală și de Est,  organizată în fiecare an la Graz în Austria de The Football Business Inside.

Conferința The Future of Football Business 2021 a adunat oameni din industria internațională de fotbal pentru a facilita schimbul de cunoștințe, experiențe și direcții viitoare în afacerile fotbalului.

Pentru că a avut și o componentă online, am dorit să împărtășim experiența și cu oameni din fotbalul românesc care înțeleg rolul tehnologiei și sunt preocupați de viitorul fotbalului în România. De aceea am oferit 10 invitații online pentru tineri antrenori și/sau studenți la Facultatea De Sport, specializarea Fotbal.  

Mai multe detalii aici.

Mai multe detalii despre Conferință puteți citi dând click aici.

 

#SocialFriday

#SocialFriday is back in the house și ne ajută să menținem #TheCoolTribe în plină forță și energie. Board Games, pancakes, plimbări cu bicicletele prin Iași, amenajare birou cu decorațiuni de Halloween și sport sunt câteva dintre activitățile specifice pentru ale noastre unice Social Friday activities.

 

#Teambuildings în stil Brandweb

Pentru că 2020 ne-a ținut prea mult distanțați unii de alții, în 2021 am organizat 2 teambuilding-uri pentru a petrece în stil #Brandweb așa cum ne-am obișnuit. 

Primul teambuilding l-am organizat în luna mai în Neagra Șarului, unde am jucat fotbal, am făcut karaoke până în zori și ne-am delectat sufletul și stomacul cu mâncare pe cinste: cocoșel de munte și șvaițer de Dorna delicios. :) Mulțumim minunatei gazde de la Bonita Chalet. :)

Al doilea teambuilding a avut loc în luna Septembrie în Voroneț, la Casa Bradul, unde am sărbătorit cea de-a 16-a aniversare #Brandweb. Am râs, ne-am jucat și ne-am deconectat maxim de la office și online. 

Ce a fost în Teambuilding, în Teambuilding rămâne! :)

 

#The Football Brain - membru FBIN 

Unul dintre cele mai semnificative evenimente pentru noi este aderarea The Football Brain la FBIN - Football Business Industry, o platformă pentru industria mondială de afaceri de fotbal cu oferte pentru organizații și persoane fizice. Suntem mândri că am reușit să devenim membri și să construim direcții viitoare într-un domeniu care ne pasionează nespus de mult. 

 

#Creștem Comunitatea Poloniq

Credem că ați observat că tare ne mai plac hărțile. Pe lângă #CozoMap, avem și o Hartă a Comunității Poloniq, pe care am adăugat toate orașele în care sunt prezente restaurantele și localurile membre Poloniq. Suntem mai mult decât încântați de ceea ce vedem pe hartă!

#Lansarea B618 Creative Business Lab la FEAA

Cu fiecare proiect în care se implică, Patricia reușește să ne uimească cu entuziasmul și ambiția de care dă dovadă. De data aceasta ca Manager de Proiect al lansării primului Creative Business Lab B618 din cadrul FEAA. O felicităm pe Patricia și toți partenerii acestui proiect frumos pentru inițiativa lansării unui nou spațiu multifuncțional pentru studenți.

#RiseUp2021 - Start Your Business 

Patricia s-a bucurat să împărtășească din experiența ei de antreprenor și a fost prezentă la TUIASI, la Conferința Start Your Business, unde au fost organizate mai multe workshop-uri despre educație financiară, dezvoltare idei, concepte pentru prezentări de succes, cât și multe altele. Cei peste 25 de participanți au realizat sub îndrumarea mentorilor diverse prezentări de afaceri, care au fost ulterior jurizate și premiate primele 3 cele mai reușite prezentări.  Patricia a condus workshopul de Idea Validation și a condus echipele în procesul de validarea a ideii pentru a ajuta viitori antreprenori să înțeleagă mai bine cât de important este să existe o evaluare și selecție a ideilor, respectiv să le testeze încrederea pe care ei o au în ideea lor. 

 

#Job Connect - Virtual Career Fair

Dezvoltarea carierei în era pandemică este o provocare enormă pentru toți.  Participarea Patriciei la Job Connect - Virtual Career Fair, eveniment de orientare în carieră cu specialiști din companii, precum: Brandweb, HCL, Amazon, Pentagon și Transgor i-a oferit ocazia de a împărtăși din experiența sa profesională și să comunice sfaturi utile pentru viitori absolvenți, proaspăt intrați pe piața muncii. Evenimentul a fost realizat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Serviciul pentru studenți și orientare în carieră cărora le  mulțumim pentru implicare și receptivitate.

#IQ Digital împreună cu BCR 

"Transformarea digitală nu mai e o opțiune, ci alegerea dintre a fi sau a nu mai fi relevant" - e o afirmație care a devenit validă nu doar în business, ci și la nivelul comunității locale. 

În episodul 2 al podcastului IQ Digital, Patricia alături de alți specialiști în digitalizare și-a oferit perspectiva față de digitalizare  pentru ce înseamnă legătura dintre instituțiile publice și IMM-urile din România, cu focus pe învățământ și mediul academic.

La întrebarea cheie: sunt administrațiile locale pregătite pentru o transformare digitală reală?, găsiți răspunsurile specialiștilor dând click aici.

#Why Data Analytics? Jobs of the Future in Marketing - IT- Research

Pentru că Patricia crede foarte mult în puterea datelor și pentru că observă cât de mult este nevoie în prezent de specialiști în Data Analytics pe piață, a facilitat o dezbatere despre cum ne pregătim pentru piața muncii în domeniul analizei de date, pentru a atrage atenția studenților asupra acestui sector de piață. Evenimentul online a avut ca invitați pe Marina Zara - The Head of Marketing la Metro România, prof. univ. dr. Adriana Zaiț, director al Școlii Doctorale de Economie și Administrarea Afacerilor și prof. univ. dr. Marin Fotache, specializat în Baze de date și Data Mining. 

Evenimentul a fost transmis Live pe pagina de Facebook FEAA - Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și îl puteți urmări dând click aici.

#Lansarea Brandului Agreya By Didi Junior Iași

Pe data de 9 decembrie, am fost alături de Academia Didi Junior Iași la evenimentul de lansare al brandului Agreya pentru suplimente nutritive și produse naturale pentru sportivi. O inițiativă minunată pentru toți cei pasionați de sport și produse delicioase!

#New Brandwebbers in the House 

Luna Decembrie ne-a surprins cu mărirea echipei de Marketing și Development Brandweb. Le urăm un Bun Venit călduros noilor noastre colege din Republica Moldova, Alina și Alexandrina, care, în luna decembrie, au lucrat pentru #CampaniaCozo de Crăciun.

Suntem super încântați de noua formulă a #brandwebberilor și abia așteptăm să petrecem mai mult timp împreună.

 

#Secret santa pe bune by Jassyro

Ne place să primim, dar și să oferim. Pe lângă tradiționalul Secret Santa pe care îl organizăm la birou înainte de Crăciun, am dat join la mult așteptatul eveniment Secret Santa pe bune organizat de Jassyro și Colegiul Sfântul Nicolae din Iași. Am oferit 14 perechi de papucei pentru copii și sufletul ne este plin de bucurie că am putut face ceva special pentru ei.

#Workshop creativ de aranjamente florale cu Florăria Rosalia

Prea multe decorațiuni și flori nu există, în special când vorbim despre colaborările noastre dragi cu Florăria Rosalia. A fost un workshop minunat în care #brandwebberii au fost implicați în crearea aranjamentelor și decorațiunilor și s-au distrat pe cinste în amenajarea căsuței noastre dragi. 

#Campanie Cozo de Crăciun

Crăciunul înseamnă cozonaci buni pe masă, de aceea am îndemnat cofetăriile, patiseriile și gospodinele să-și adauge cozonacii pe #CozoMap. Cozonaci cu mac, cu nucă, cu ciocolată, cu vinars, cu nutella, vanilie, cozonaci care mai de care, încât nu îți ajung toate sărbătorile să îi savurezi pe toți. 

Ne bucurăm că românii din întreaga lume au fost entuziasmați de ideea de a-și adăuga cozonacii pe hartă și suntem încântați de cei 22.309 cozonaci adăugați pe #CozoMap.

Double trouble: #Christmas Dinner la Soft & Grace și Secret Santa

Încheiem anul 2021 cu un Christmas Dinner organizat special pentru #TheCoolTribe  la partenerul nostru drag, Soft & Grace. Am gătit sub îndrumarea Chef-ului Bogdan Puiu mâncare a la carte și deserturi de care ni s-a îndrăgostit stomacul și sufletul.:))

A fost de nelipsit și tradiționalul Secret Santa pe care îl organizăm anual. Tricouri, hanorace, dulciuri, căni, rame cu poze, sunt doar o parte dintre cadourile pe care le-au primit colegii noștri. 

Acum că totalurile sunt făcute, suntem bucuroși că am fost sănătoși și am avut energie și optimism să ducem la capăt an nu tocmai ușor din punct de vedere profesional. A fost un an desigur mai bun decât 2021 și așteptăm un 2022 mai predictibil și mai puțin surprinzător.

Înapoi la blog